Citesc de putin timp cateva articole despre procrastinare. De ce?
Pentru ca imi place sa procrastinez de cand ma stiu. De cand eram in scoala primara imi aduc aminte ca era un calvar pana ma apucam sa imi fac lectiile. Preferam tot timpul sa ma joc, sa cotrobai prin casa printre obiecte vechi, sa ma uit prin carti, prin reviste, si orice altceva. Imi aduc aminte ca imi placea la nebunie ca atunci cand veneam de la scoala in loc sa ma culc cum ar fi trebuit (parintii mei evident nu erau acasa) preferam sa ma joc. Ma prefaceam a fi un mare domnitor roman, Stefa cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza (toate personajele perfect inspirate din diversele carti de istorie, etc pe care le aveam prin casa). Facem asta nu numai pentru ca asa ma relaxam, ci si pentru ca stiam ca daca ma culc, dupa ce ma trezezsc trebuie sa incep temele. Iar asta era un mic cosmar pentru mine.
Acum motivul procrastinarilor de atunci imi pare perfect logic. In primul rand aveam o repulsie aproape fizca pentru invatatoarea mea. O femeie tanara, frumoasa, energica, dar foarte rautacioasa, si probabil ne-experimentata pentru ca eram prima ei generatie. Notele pe care mi le punea erau mici. Nu eram foarte rapid la matematica, iar la limba romana nu scriam bine. Nu ma prindeam foarte usor de regulile de gramatica si tot asa. Deci nu eram printre cei mai buni elevi. Nu aveam atentia ei ci de cele mai multe ori perfecta ei ignorare. Ori eu imi doream atentia ei. Era de fapt o femeie pe care in secret, ca si copil, o admiram. Dar nu eram in grupul acela de elevi privilegiati de ochiul ei, iar frustrarea mea era imensa. Deci pentru mine a-mi face temele, care ar fi fost corectate de aceea femeie frumoasa care imi punea 5, 6 sau 7, era durere aproape fizica. Gandeam cumva de pe atunci perfectionist si ma oboseam cu gandul ca ce voi scrie nu va iesi atat de bine pe cat ar fi nevoie sa am atentia ei.
Un al doilea motiv al procrastinarilor mele neincetate era tatal meu. Un om foarte inteligent dar in acelas timp agresiv si extrem de critic. Imi aduc aminte perfect cum la ora 12 noaptea ma trezeam cu paginile caietului de teme rupte. Imagineaza-ti cum in anumite zile stateam la miezul noptii si refaceam teme. Dinnou gandul ca tatal meu ar putea veni seara sa imi controleze temele si ca ele vor fi gresite si ca ma voi trezi cu paginile rupte imi incremenea energia de a lucra.
Din aceste motive atat in perioada scolii primare cat si in cea a scolii generale eram cel mult un elev mediocru. Lucram greu si de cele mai multe ori destul de slab dupa cum o arata si notele mele din perioada aia. Eram nefericit din cauza asta dar recunosc ca nu am incetat sa ma joc si sa ma pretind a fi Alexandru Ioan Cuza sau Mihai Viteazul.
Deci istoria procrastinarilor mele este destul de lunga si are explicatii mai de graba psihologice decat de altfel. Azi ii vad repercursiunile pentru ca procrastinez in continuare. O fac destul de des si asta imi creaza o angoasa continua iar uneori ma duce chiar si la mici depresii. A amana si a nu face ce ai de facut asteptand cu o lista de TO DO-uri pe masa cum se intampla acum, nu e placut. Explicatiile procrastinarilor de acum sunt in acelas sens cu cele din trecut. Diferenta este ca acum am invatat un nou concept: procrastinare structurata. Inseamna ca atunci cand procrastinezi intr-adevar sa nu iti pierzi tipul uitandu-te pe facebook pentru a-ti spiona prietenii sau prietenele, sau uitandu-te la toate ziarele si prostiile pe net, sau mai stiu ce. Inseamna de fapt sa faci ceva care te relaxeaza si iti poate folosi. Inseamna sa mergi la piscina sa inoti, sa mergi in parc si sa stai pe iarba citind o carte, sa te plimbi cu bicicleta prin padure, insemna poate sa scrii pe blog, intr-un cuvant sa te joci, ca atunci cand eram copii. Joaca insemna sa faci ceva care iti place. Ce fac eu acum se numeste de fapt procrastinare structurata. Acest blog este rezultatul unor procrastinari ale mele. M-am hotarat sa incep sa procrastinez structurat pe acest blog mai des decat o faceam inainte. Sunt in Berlin din Septembrie 2008 pentru a-mi continua studiile si procrastinez si in Germania. Cine are fi crezut? Acum am inteles sa o apreciez altfel ...
Pentru ca imi place sa procrastinez de cand ma stiu. De cand eram in scoala primara imi aduc aminte ca era un calvar pana ma apucam sa imi fac lectiile. Preferam tot timpul sa ma joc, sa cotrobai prin casa printre obiecte vechi, sa ma uit prin carti, prin reviste, si orice altceva. Imi aduc aminte ca imi placea la nebunie ca atunci cand veneam de la scoala in loc sa ma culc cum ar fi trebuit (parintii mei evident nu erau acasa) preferam sa ma joc. Ma prefaceam a fi un mare domnitor roman, Stefa cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza (toate personajele perfect inspirate din diversele carti de istorie, etc pe care le aveam prin casa). Facem asta nu numai pentru ca asa ma relaxam, ci si pentru ca stiam ca daca ma culc, dupa ce ma trezezsc trebuie sa incep temele. Iar asta era un mic cosmar pentru mine.
Acum motivul procrastinarilor de atunci imi pare perfect logic. In primul rand aveam o repulsie aproape fizca pentru invatatoarea mea. O femeie tanara, frumoasa, energica, dar foarte rautacioasa, si probabil ne-experimentata pentru ca eram prima ei generatie. Notele pe care mi le punea erau mici. Nu eram foarte rapid la matematica, iar la limba romana nu scriam bine. Nu ma prindeam foarte usor de regulile de gramatica si tot asa. Deci nu eram printre cei mai buni elevi. Nu aveam atentia ei ci de cele mai multe ori perfecta ei ignorare. Ori eu imi doream atentia ei. Era de fapt o femeie pe care in secret, ca si copil, o admiram. Dar nu eram in grupul acela de elevi privilegiati de ochiul ei, iar frustrarea mea era imensa. Deci pentru mine a-mi face temele, care ar fi fost corectate de aceea femeie frumoasa care imi punea 5, 6 sau 7, era durere aproape fizica. Gandeam cumva de pe atunci perfectionist si ma oboseam cu gandul ca ce voi scrie nu va iesi atat de bine pe cat ar fi nevoie sa am atentia ei.
Un al doilea motiv al procrastinarilor mele neincetate era tatal meu. Un om foarte inteligent dar in acelas timp agresiv si extrem de critic. Imi aduc aminte perfect cum la ora 12 noaptea ma trezeam cu paginile caietului de teme rupte. Imagineaza-ti cum in anumite zile stateam la miezul noptii si refaceam teme. Dinnou gandul ca tatal meu ar putea veni seara sa imi controleze temele si ca ele vor fi gresite si ca ma voi trezi cu paginile rupte imi incremenea energia de a lucra.
Din aceste motive atat in perioada scolii primare cat si in cea a scolii generale eram cel mult un elev mediocru. Lucram greu si de cele mai multe ori destul de slab dupa cum o arata si notele mele din perioada aia. Eram nefericit din cauza asta dar recunosc ca nu am incetat sa ma joc si sa ma pretind a fi Alexandru Ioan Cuza sau Mihai Viteazul.
Deci istoria procrastinarilor mele este destul de lunga si are explicatii mai de graba psihologice decat de altfel. Azi ii vad repercursiunile pentru ca procrastinez in continuare. O fac destul de des si asta imi creaza o angoasa continua iar uneori ma duce chiar si la mici depresii. A amana si a nu face ce ai de facut asteptand cu o lista de TO DO-uri pe masa cum se intampla acum, nu e placut. Explicatiile procrastinarilor de acum sunt in acelas sens cu cele din trecut. Diferenta este ca acum am invatat un nou concept: procrastinare structurata. Inseamna ca atunci cand procrastinezi intr-adevar sa nu iti pierzi tipul uitandu-te pe facebook pentru a-ti spiona prietenii sau prietenele, sau uitandu-te la toate ziarele si prostiile pe net, sau mai stiu ce. Inseamna de fapt sa faci ceva care te relaxeaza si iti poate folosi. Inseamna sa mergi la piscina sa inoti, sa mergi in parc si sa stai pe iarba citind o carte, sa te plimbi cu bicicleta prin padure, insemna poate sa scrii pe blog, intr-un cuvant sa te joci, ca atunci cand eram copii. Joaca insemna sa faci ceva care iti place. Ce fac eu acum se numeste de fapt procrastinare structurata. Acest blog este rezultatul unor procrastinari ale mele. M-am hotarat sa incep sa procrastinez structurat pe acest blog mai des decat o faceam inainte. Sunt in Berlin din Septembrie 2008 pentru a-mi continua studiile si procrastinez si in Germania. Cine are fi crezut? Acum am inteles sa o apreciez altfel ...
